Nati Vozian's Blog

Daca te-ai întâlni pe tine însuți/însăți într-o bună zi crezi că te-ai iubi?

Vrem să fim iubiți de cei din jur, vrem să fim adorați, vrem să fim plăcuți, vrem să fim recunoscuți și apreciați….

Și pentru aceasta imbrăcăm culori de camelion, ne punem straie de împărat, ne scriem discursuri de lideri și cumpăram importanța la greu…

La început a fost dorința, dupa care a urmat iluzia, după care a venit și minciuna…

Te trezești dimineața,  stând în fața  zilei pe care urmează sa o traiești și începi să plasmuiești din tine ce îți dorești să fii ( și nu ce ești cu adevărat) , făcând mii de planuri cum să-și realizezi dorințele inspirate din vieți străine,  creind iluziii și darklight

fabricând minciuni…

***

În reflecția sufletului celor din jur, se vedeau doar aparențe, frânturi din alte vieți și dorințe. Lumina era umbrită de o mască, pe care ți-ai făcut-o din frici, umbre și regrete. Mască pe zi ce trecea, se contopea și mai mult cu lumina ta,  devenind un tot întreg.

Noapte când rămâneai fața în față cu tine vroiai să te întorci la tine însuți, încercând într-un pahar de vin să îți îneci masca și să gasești esența eului la fundul pocalului. Tot ce găseai erau mai multe întrebări decât răspunsuri…

Ai încercat să schimbi sute de măști, să reinventezi iluziile și să creezi noi vise, dar tot ce reușeai era să continui să joci într-un spectacol al vieții, regizat de tine, în care le dădeai oamenilor roluri de naivi, sărăci cu duhul, proști, bogați, răsfațați, norocoși…

***

Stăteai cu masca în mânâ în fața oglinzii și chipul care te privea de acolo era unul străin… Lumina care a fost aprinsă odată  în tine abia de mai pâlpâia, iar întunicimea fricii stăpânea privirea cu o autoritate și aroganță de neom…

Dacă te-ai întâlni vreodată în întuneric ce i-ai spune luminei?

P.S.  Unul din spectatorii filmului Leviatan, dupa vizionarea , i-a scris regizorului : Vă mulțumesc. În mine a murit ceva. Sunt un alt om.  Frica a dispărut…

- Ce-ți dorești de ziua Îndrăgostiților?

– Nimic, a raspuns ea la cealălalt căpat al telefonului…

Nu știu dacă un parfum, o geantă, o cutie de bomboane, un voiaj la Paris, au fost vreodată cadouri pentru a marca, sărbători, fortifica, reinvia sau prelungi dragostea. Dragostea nu se măsoară în ceasuri și blănuri dăruite, în invitații la restaurant și bijuterii.  Dragostei nu are preț, brand, nu pot fi scoasă la reduceri sau dată înapoi.

Adevaratele daruri ale dragostei se simt, sa traiesc in doi, se unesc.lotus love

Ce-ar fi daca i-ai darui o zi intreaga din viața ta ocupată doar ei sau lui?

Ce-ar fi daca ati sta pe vârf de munte și v-ați bucura de darurile naturii și de razele soarelui?

Ce-ar fi daca v-ați da cele mai lungi, tandre și dulci îmbrățișări?

Ce-ar fi daca v-ați darui grijă, sinceritate și fericire?

– Dragostea este ea însăsi cel mai frumos dar pe care l-am primit de la tine și pe care îl port în suflet, chip și trup.

Dragostea nu este un brand.

Daruiți dragoste în fiecare zi, sărbătoriți bucuria de a fi unul alături de altul în fiecare clipă, savurați fericirea  în fiecare gest, amintire sau vis.

Dragostea e cel mai mare dar…

***

De Ziua Îndrăgostiților vânzările la nivel global au bătut un nou record mondial. Consumerismul “ numit de unii dragoste”  a atins mai mult decat un prag sensibil de material – 18,5 miliarde dolari.

***

Cât valorează dragostea ta?

Nimic mai mult decât un sărut, o îmbrațișare, un mic dejun  și o viața de noi, doi….

Nu mai știu ce la vârstă am auzit prima oara acest cuvânt, dar memoria mea îmi șoptește că prima intâlnire cu ea a fost în cărțile cu prinți, prințese, zmei și vrăjitoare.  “Și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe.”

Copil fiind fericirea pentru mine nu era deâct un cuvânt, frumos, romantic, magic, un sens ce era greu de atins, venit din alte timpuri şi de pe alte culmi.

În goana spre aparențe, înflacărată de febra teribilismului adolescentin, fericirea  trecea pe lângă întrebările mele existențialiste ca un tren de mare viteza, lasând în urmă doar aventuri amoroase, romane și zvâcniri de amintiri ale vietii fără de griji si preocupări.

În cultura noastra, niciodata nu am auzit sa fie cineva intrebat: Eşti fericit? Și de aici, relizez ca noi, niciodată obiectiv şitree of happiness franc, nu am avut si nu avem cultul de a trai fericirea in sine. Prinsi in mrejele rutinei, fugind pe poteci ale consumerismului exagerat, construind proiecte și atingand obiective, am uitat de ceea ce inconştient fiecare din noi caută.Oricât de mult nu am fi progresat, sensul sufletului este de a fi fericit.

Prima oara ai fost tu, cel  care m-a intrebat daca sunt fericită. Am rămas surprinsă, până atunci toți mă întrebau dacă sunt bine, ce am mâcat, ce fac, ce planuri am, unde am fost şi încotro mă îndrept.

Și atunci când ţi-am răspuns, am început să o simt conturată, vie, profundă, colorată în sufletul meu. Am început să o înțeleg și să o trăiesc clipă cu clipă, emoție cu emoție, experiență cu experiență.

Fericirea mea și a ta poate avea orice formă vrem noi, orice intensitate, orice constelație, emotie, strălucire, vis sau trăire.

***

Pentru unii fericirea ia conturul avuției și grandomaniei, pentru alții urcarea muntelui profesional, în timp ce pentru ceilalți înseamnă echilibrul, pace sufletească, armonie cu natura și cei din jur. Fiecare își scrie propria formula a fericirii și contrar principiilor matematice, nu există un rapuns sau o combinație perfectă. Fiecare din noi, își scrie propria formula, exact cum fiecare din noi își caută și trăiește fericirea într-un anume fel.

Fericirea nu se supune regulilor de moralitate, de cultura, nu are granite și limite. Ea este la fel de adâncă și profundă ca și oceanul,  vie și colorată ca și focul, liberă și gingașă ca fi vântul, solidă și bogată ca și pâmântul.

Fericirea e ceea ce esti  si simti tu.

Să fie oaie, să fie lup – aceasta este întrebarea…

***

Tradițional rolul de lup era jucat de angajatorul cel fioros, care stătea cu biciul pe bietele mioare, care mai mult câinește, decât omenește le îndemna pe oi să producă multe ore de lucru, rezultate și bani.

Dar astăzi, piața puncii seamăna a fi ieșit din tradiționalismul poveștilor populare muncitorești și a luat-o într-o direcție total netradițională unde vezi cum oile imbracă piei de lupi.

Astăzi mai mult ca niciodată oile prind putere de lup, în condițiile în care știu pe bună dreptate că statul îî protejează prin diverse mecanisme legislative, iar vorba aia – angajatorul fără angajat este ca ursul fără coadă.

În mica-marea mea experiență de lucru, am văzut diverse tipaje de angajați, care uneori ziceai că sunt rupte din povești copilăriei noastre – de la Gogoașa , care pleca de la toată lumea, până la Fata Babei și Moșneagului.

Totuși ieșind din povestile tradiționale și venind mai aproape de modern, astăzi jungla pieții muncii este populată de o serie de tipaje pe care cu siguranța le-ați întâlnit în calea muncii voastre :

  • ”Giani”angajatul – tipajul de persoană care se crede cel mai tare în parcare , Vorba cât duce croaziera, iar când la job-marketacțiuni – Șefu, există o explicație! Giani angajatul promite, inventează, e foarte creativ și smecher, povestitor înăscut, dar care are o mare cumpănă de lucru ! Are un adevărat talent de a ieși din orice situația complicată, fără a munci.
  • Angajatul” baiatul bun” -genul de angajat pe care toată lumea îl iubește in firmă pentru că e dragut, cu bun simt, educat, cu multa carte și cultură, e săritor la nevoie. Colegul care este întotdeauna este alaturi când ai nevoie de el. Dar până aici merge profesionalismul lui. Caracterul lui deseori este pus în aceiași balanță cu profesionalismul, crezând că cu aceasta se compensează munca…
  • Angajatul ”orgolios” – genul de persoană care pretinde a le ști pe toate. Nu permit să i se reproseze nimic. Angajatul orgloios niciodată nu iși va asuma responsabilitatea și nu va recunoaște că el a pus-o. Consideră că le acordă un privilegiu regal anagjatorilor pentru simplu fapt că iese  din casă și vine la serviciu.
  • Angajatul ”atotștiutor” acestă perosană se bazează întotdeaună pe experiența proprie din trecut. El le știe și le face pe toate, în maniera sa. Nu este deschis să învețe, ba din contra le impune stilul său de a fi și lucra tuturor din jur. Corectează fiecare greșeală minusculă și se consideră capi de tuti capi. Iese foarte greu din zona de cunoaștere pentru a fi deschis pentru alte experiențe.
  • Anajatul ”workalcoholic” – 24 de ore niciodată nu sunt suficiente. Lucrează cu pasiune, generează permanent idei, vine cu propuneri. Cu dificultate se deconectează pentru a se odihni și relaxa. Este în permenentă căutare de soluții, planuri, activități. Sensul viețiii desoeri îl vede în muncă. Muncește cu multă dedicație și responsabilitate. Folosește toate canalele pentru a comunica si cauta informatie.
  • Angajatul ”lasă-mă, sa te las” – acea categorie de oameni care fie prin lene, fie prin incompetență sau prin felul lor de a fi, pasează munca celor care pot, vreua si stiu. Orice task dat este o piatră sisifică, nu vor, nu pot, nu știu, de unde să o ia și unde să o termine. Totul li se pare super complicat și necunoscut. Niciodată nu au soluții pentru că ele nu există!

În jungla pieții muncii, rareori poți întlni întâlni un tipaj pur. Deseori tipajele sunt mixte, iar transhumanța de la un tipaj la altul se întamplă extrem de rar – adică mai rar , spre deloc, poți vedea un angajat ”lasă-ma, să te las” să devină workalcoholic, și din ce se observă ponderea unor tipaje crește vertiginos.

Nu m-ar mira dacă peste doar câțiva ani anumiți lupi vor fi pe care de dispariție, fiind introduși în cărțile de istorie a muncii…

În acest timp, oamenii de la televizor ne spun că vremurile-s mai bune ca oricând, iar sfărșitul pieței muncii este mai departe ca niciodată…

Stau și mă înteb și eu așa: Pe bune?!

P.S. Peste 40% din agnajatori au dificultăți în găsirea candidaților potriviți. Și aceasta nu ne spun oamenii de la televizor, aceasta ne zic studiile și situația reală!

Stăteam ambii cocoțați pe culmile armoniei noastre și ne jucam de-a iubirea oarbă, cautând universul nostru.  Ca doi magicieni, plini de har și dorință, incercam să descoperim formula secretă și sacră a focului. Am lipit universurile noastre, le-am ciocnit, l-am scufundat unul în altul, le-am suprapus , le-am fuzionat…

Bing-bangul niciodată nu a ezitat să se producă, reconfigurând matricea paradisului nostru…youandI

***

Mă plimbam prin labirinturi cu fantome deja-vu, alergam după fluturi colorați și magici, admiram curcubeiele de vise, lansam bule de săpun colorate. Strângeam moleculă cu moleculă, adunam speranțe, uitându-ma în telescopul viitorului.

***

Ne-am compus pentru a ne recompune. Ne-am inventat pentru a ne reinventa. Ne-am găsit pentru a ne regăsi. Ne iubim pentru a iubi … lumea ta, lumea mea, lumea noastră.

Această postare o dedic celei mai îndrăznețe familii – Margarita, Vladimir și Katia.

Era ziua mamei. După ce i-am urat mamei multi ani, fericiți, plini de bucurii, la care mama nu uita să aduage, neapărat : Și nepoți!, eu mi-am luat inima în dinți și am declarat : ”Mama, tata, vreau să va spun ceva, dar să nu vă speriați.” Mama în așteptarea unei știri bombe, tata cu o liniște diplomată, caracteristică lui, traiau momente de suspans. ” Vreau să organizez un eveniment caritabil de modă cu participarea femeilor cu nevoi speciale”. Mama i-a aruncat o privire lui tata, tata- mamei. Nedumirirea și acel oftat al mamei, vroia să zică de fapt :” Iarași Nati a venit cu o idee fantastico-nebunatică! Poate i-a trece,”  mai ales că amploare ideei era incomparabilă cu alte idei trăsnite pe care deja reușisem să le relizez până la vârsta la care  oamenii deja au casa și copii, nu doar proiecte și idei înălțătoare: călătoria off-road cu un jeep pe traseul Sinaia- Bușteni – Babele, într-o zi cețoasă de octombrie, săritul cu parașuta de pe turnul de la Valea Morilor și o călătorie extremală pe insula Kolka, Letonia ( detalii la bătrânețe).

Ideea, alimentată de pasiune, a deveni în curând un vis, întruchipat în concept. Pe 1 mai, conceptul luase contur, iar echipa era formată.  Mama cu tata, știau doar atât că eu mă duc la lucru, iar dupa servici am niște ședințe, de la care vin noaptea târziu. Când mă întrebau ce faci în weekend le ziceam : lucrez.

Primul a îndrăznit tata. După o discuție lungă și fructoasă, am primit câteva sfaturi foarte utile și valoroase. Preocuparea mamei la acel moment era una : Sa fie totul bine și să mânânc la timp.

Pe parcursul acestor trei luni, părinții au fost martorii și consilierii în de toate – de la organizare și logistică, până la ameliorarea efectelor de cădere a optimismului și puterilor, nu mai zic cu ce soluții ingenioase au venit deseori aceștia, mâncarea pe care mama mi-o făcea și aducea, atunci când nu aveam timp nici să merg să fac cumpărături.

Cea mai comică și memorabilă situație a fost alegerea copacului : 4 femei deștepte și una înțeleaptă au mers să aleagă un copac și 8 arbuști. Rezultatul a fost unul înțelept – o magnolie veșnic verde si 8 arbuști frumoși.

Cel mai important moment  fost discuția la 12 de noapte cu tata care mi-a dat povețe și sfaturi înainte cu 2 zile ca evenimentul să devină realitate. O discuție pe care și acum o țin minte : ”Să știi dragul tatii, o sa te vorbească și de bine, și de rău. Toată lumea nu va fi niciodată mulțumită. Important e ca tu să fii cu sufletul împăcat ca ai făcut totul posibil ca acest eveniment să iasa bine.”

A venit ziua cea mare. Printre emoțiile pe care le aveam, vedeam clar chipurile părinților și surorii, care admirau și se bucurau alaturi de  modelele de viață, care au trait momente de neuitat, pășind pe podium. Eram atât de prinsă în iureșul evenimentului, încăt abia spe sfărșit m-am apropiat de familia mea și i-am cuprins pe toți, iar tata mi-a spus : ”Sunt mandru de tine. Bravo, fata tatei!” Și zîmbetul ne-a luminat fețele.

Vreau să le mulțumesc părinților și surorii mele în primul rând pentru înțelepciunea, răbdarea,  suportul, inclusiv cel financiar, grija și speranțele,  timpul și încrederea prețioasă. Sunteți cea mai îndrăzneața familie!

Și da, am o noutate care știu că vă va bucura – ideea nebunatica va continua cu o nouă ediție la anul.

Vă iubesc! 

Se spune că dacă plantezi un pom, plantezi o speranță. Ce se întâmplă, însă, dacă plantezi un vis? Adânc îngropată în pământul arid al nepăsării, gândul sădit încolțește viziunea. Chiar și așa se vor găsi mulți care să-ți dezaprobe vehement ideea. Și totuși viziunea ta, sădită din adâncul sufletelor celor din jur, se-nalță peste toți cei care ți-au subestimat creația, înfâțișându-i așa cum sunt: egali. În loc de ramuri, îi apar culori. În loc de flori, înmuguresc alte idei. Abia de-atunci, din

Dream ce în ce mai mulți încearcă să susțină falnicul tău vis care se-nalță, nestingherit, către univers.

Dar să începem cu începutul. Plantarea unui vis e un proces de durată și, dacă îți dorești să devină realitate, trebuie să te asiguri că ai suficientă spațiu în sufletul tău, și, deopotrivă, răbdare, pentru că poate ajunge la dimensiuni impresionante. E de-ajuns o mână de oameni, la fel de încrezători ca și tine. Nu uita să ”uzi” visul din abundență cu răbdare și devotament, sudoare și multă pasiune. Nu de alta, dar visul tău, odată realizat, poate dăinui zeci de ani, suficient cât să lași în urma ta un model măreț pentru viitoarele generații care, la rândul lor, îl vor îngriji cu aceeași dăruire.

Sâmbătă, la DARE Social Fashion Show, vei fi unul dintre primii oaspeți care va vedea pe viu pomul nostru plin cu dorințe. Un pom încolțit dintr-o idee de suflet, care acum este pe cale de a îndeplini visele a 18 femei cu dizabilități și cu boli incurabile ce-ți vor schimba pentru totdeauna percepția despre oamenii din jurul tău și care te vor face să privești lumea care te înconjoară, dezgolită de aparențe. Un vis menit să te convingă să-ți sădești în suflet un licăr de speranță ce poate deveni oricând realitate. Un vis frumos, firește. Îndrăznește!

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 1,621 other followers

Blogosfera.md

NU COPIA

free counters

Vizitatori

  • 70,238 hits

Campanie anti-furt

Grape

banner grape
Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,621 other followers

%d bloggers like this: