Despre o altfel de maturitate
Posted on: 13 mai 2013
Stând și privind spre dansul pufului de plop, care urca în pași candețat spre cer, mă gândeam că nu mai știu când exact cum a venit, ce
sau cine a adus-o și când a decis ca acum e momentul să …
***
Nu mai țin minte dacă venise atunci când câștigasem primul salariu sau când plecasem singură departe de casă, sau când am început să îmi asum deciziile luate. Sau poate când mi-am spus pentru prima oară sigur și tare ”Eu pot. Am sa mă descurc” sau când am reușit să deschid o conservă cu un cuțit ( că na! deschizător în casa nu aveam!), sau poate atunci când nu am mai căutat sensul vieții, ci pur și simplu am început să trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi unică și intensă. Nu am reținut acel moment în care am acceptat povața lui Buddha ”Do not cling to anything” sau cel în care am înțeles ce este dragostea cu adevărat sau acea clipă în care am realizat că mă cuprinde o sensibilitate emoțională atunci când stau de vorba cu bunica sau vin acasă, la mama și tata . Nu mai știu dacă a adus-o iarna sau vară, un iubit sau prietenii mei, daca a adus-o eșecurile sau realizările, o stare sau un șir de experiențe, un cadou sau o carte. Nu mai știu când a decis anume că acum e momentul să cresc, să devin mai împlinită, mai întreagă, mai rațională, mai profesionistă, mai femeie, mai …
***
Matură. Pentru părinți, eu întotdeauna voi rămâne copil, pentru bunică eu întotdeauna vor rămâne una din nepoțelele ei iubite și dragi, pentru prieteni eu sunt aceiași persoană pozitivă, dar pentru mine, voi rămâne persoana care într-o zi a decis să știe cine este și să fie ea însăși.
Pentru că fiecare din noi vine din…
***
Era o zi ca oricare altă, în Barcelona însorită și veselă. Turiștii cu hărțile și cu rucsacurile dădeau buzna in Cafeneaua Operei pentru a savura un dejun copios cu jamon y cafe. În timp ce îmi sorbeam alene ceaiul verde, punînd la cale planurile și traseele pentru ziua respectivă, la măsuța de-alături doi oameni: unul mic și altul mare comunicau. Într-un moment , băiețelul de 5 anișori, se sculase brusc, îl cuprinsese pe omul mare și îi spuse : Papa, yo te quero. În acel moment, eu rămăsem copleșita, cu ceașca înmărmurită în mînă, cu un zîmbet radiant pe toată față….
***
Mă îndreptam spre casa părinților mei. Eram bine dispusă, cu planuri pentru ziua de mîine, când într-un moment aud o voce răstită și 
dură, adresată micuței Alexandra care mergea veselă cu o prăjiturică în mînă: ”Ți-am spus să mergi pe partea stângă. Nu vezi că vine bicicleta?” Mai încolo, o altă voce impunătoare și autoritară, se rățoi la băiețelul, care se zbenguia vesel prin curte: ”Ți-ajunge să beai atâta apă”. Iar punctul culminant, a fost urletul și zbieratul unei mame, care încerca astfel să-l liniștească pe Mădălin : ”Închide-te că te-aud toți vecinii cum plângi. ”
***
Copilărie.
***
Noi toți venim de-a acolo unde ar trebuie să fie dragoste, răbdare, comunicare și multă înțelegere, iar dacă toate acestea nu sunt, atunci de unde venim noi ?
P.S. În Moldova 25% din copii sunt bătuţi de propriii părinţi.
Despre garduri, fericire și vise
Posted on: 1 mai 2013
Pe unele le construiai conștient, pe altele incoștient. Luai trecutul și episoadele de viață care ți-au adus durere, care te-au rănit, care te-
au supărat, care te-au făcut să te simți neputincioasă și slabă și le tranformai în cărămizi. Le aduceai și le puneai una câte una, clădind un gard, care credeai că te va proteja. Anii treceau, cărămizile se acumulau, iar gardul deja incojurase nu doar sufletului, ci și mintea ta.
***
Te uitat la ea de peste gard. Erau moment în care îți înalțai atăt de mult gardul, încât nu vedea decât imposibilități , iar ea stătea acolo mai aproape decât credeai. Ți-o doreau cu toată ființă să vină, dar tot ce aveai erau…
***
Vise că într-o zi vei fi fericită, că într-o zi viața îți va da dreptate, că oamenii din jurul tău se vor schimba, că într-o zi va fi momentul potrivit. Și în timp ce visai, nu realizai că de toate astea te desparte gardul, pe care ți l-ai construit TU an de an, zi de zi, trecut cu trecut…
În Moldova sunt peste 16,000 de copii cu dizabilităţi. Circa 5,700 de copii se află actualmente în orfelinate şi şcoli auxialiare. Rata de instituţionalizare a copiilor în Moldova este una dintre cele mai mari în lume, internatele fiind soluţia de bază pentru copiii cu dizabilităţi. 1 din 5 
moldoveni consideră că copiii cu dizabilităţi trebuie plasaţi în instituţii speciale şi doar 5% din moldoveni consideră că aceşti copii trebuie să frecventeze grădiniţele din comunitate.
***
Aceste date ne spun că Moldova a moştenit un handicap sovietic de (mental)ilitate închisă şi rigidă.
Conştientizarea problemei educaţiei incluzive şi eforturile deja făcute de Ministerul Educaţiei, UNICEF, de unele instituţii de învăţământ, fundaţii şi asociaţii arată că , deşi cu paşi mici, lucrurile încep să se schimbe.
D-na Lucia Gavriliţă, directorul Centrului Speranţa a luptat stoic pentru ca fiul ei să meargă la o şcoală normală. A luptat cu percepţia, mentalitatea şi sistemul pentru ca într-un final să reuşească. Astăzi baiatul ei se pregăteşte de examenele de BAC împreună cu colegii săi.
Este un caz fericit în care un copil special a fost parte din educaţia incluzivă.
Ceea ce ne dorim noi, ca acest caz să nu fie o excepţie, ci mai degrabă o regulă. De aceea UNICEF împreună cu partenerii săi, îşi propun să lanseze o companie de sensibilizare, astfel ca educaţia incluzivă să devină un model conştientizat şi adoptat de societatea noastră.
Educaţia incluzivă, pe lîngă faptul că promovează toleranţa, respectul şi empatia, este un model motivaţional – atît copiii speciali sunt motivaţi să lupte şi să depună mai mult efort pentru a reuşi şi a putea, cît şi copii normali sunt inspiraţi de exemplul de luptă şi reuşitele colegilor săi.
Pas cu pas, eforturile UNICEF-ului conjugate cu acţiunile de voluntariat în domeniul educaţiei incluzive, realizate de liderii de opinie, tinerii din licee şi şcoli, acţiunile întreprinse de instituţiile statului vor duce la schimbarea percepţii, vor construi alte modele de gîndire, vor arăta că noi nu suntem diferiţi, ci diverşi.
***
Moldova este o ţară unde, reprezentanţii diverselor culturi şi naţionalităţi – români, ucraineni, ruşi, bulgari, găgauzi traiesc, uniţi de un teritoriu. Şi atunci de ce, copiii cu dizabilităţi n-ar putea fi uniţi de un drept la acelaşi sistem de învăţământ, la aceleaşi şanse şi la o viaţa normală ? Noi nu suntem diferiţi, noi pur şi simplu suntem diverşi.
Doctorul pentru suflete de femeie
Posted on: 24 aprilie 2013
El venea în viaţa lor atunci cînd prăpastia deznădejdii, gustul amar al decepţiei şi inimile frînte erau tot ce mai aveau ele. Feţele şi corpurile
lor trădau suflete rătăcite, chinuite şi rănite de iubiri neîmplinite, de orgolii distrugătoare, de posesii nimicitoare. El era doctorul pentru sufletele de femeie.
***
Le trata într-un mod aparte, al său, plin de căldură, înțelegere şi afecțiune. Le dădea pilule dulci pline de bucurii, le ungea rănile cu alifii de iasomie şi trandafir, alunga tristețea cu glume şi cu mult pozitivism. Le făcea să uite de trecut,să trăiască cu prezentul pentru ca mai apoi să poată visa la un alt viitor. Le dăruia aripi de femeie, crescute cu multă răbdare, atenție şi înțelegere . În ziua în care îmbrăcau aripile, ele îşi luau zborul, pline de încredere, luminoase şi gata pentru un alt început…
***
“ Nu crezi că într-o bună zi, vei fi tu acela care vei avea nevoie de o doctoriţă pentru suflete de bărbat?, l-am întrebat eu.
„Poate… răspunse enigmatic, doctorul pentru sufletele de femeie.”
„Mama vrea să te vadă veterinar”
Posted on: 22 aprilie 2013
Era primul meu training în orientare în carieră. La întrebarea mea sigură şi directă : „De ce vrei să mergi la medicină?”, Iulia mi-a 
răspuns nesigur şi indirect: „Pentru că părinţii cred că asta e medicina este cea mai bună facultate pentru mine, iar doctor este o profesie bună şi prestigioasă”.
***
La auzul acestui răspuns, volens nolens, partea mea raţională a început a căute firul logic şi a se întreba dar UNDE în acest răspuns este EU-l copilului şi ceea ce crede şi cel mai important ce îşi doreşte EL cu adevărat.
Citindu-l pe Liiceanu, mi s-a lipit de suflet o frază la care revin deseori „Binele unuia e răul altuia”. Uneori părinţii în avîntul lor de a fi super protectivi, de a -şi îndeplini perfect datoria de părinte, de pe culmile lor de atotştiutori şi atotcunoscători, alteori din motive pur egoiste ( vezi Doamne, ei consideră că este de datoria lor sfânta ca fiul-fiica să deveni ceea ce nu au devenit ei odată – cosmonaut), ignoră şi nu aud cu desfăvîrşire ceea ce îşi doresc copiii lor să devină. La argumentele şi pasiunea Danielei de a deveni jurnalist, mama ei a avut o singură vorbă : „Ai să te faci jurist şi gata!”
Nu e de mirare, că topul celi mai la modă facultăţi în Moldova rămâne a fi Medicina Generală, Dreptul, Economia, Relaţii Economice Internaţionaleşi Informatica.
În ce punct dorinţele părinţelor se interesectează cu cerinţele pieţii şi cu ceea ce îşi doresc cu adevărat copiii rămâne a fi înca o enigmă pentru consultanţii în orientare în carieră.
***
După training Iulia a venit la mine şi cu o sclipire în ochi şi plină de încredere mi-a apus: ”Eu ştiu în ce domeniu vreau să lucrez. Eu vreau să devin asistent social şi eu ştiu că voi reuşi pentru că este DECIZIA mea și VISUL meu.”
